Lectii interactive online pentru

gimnaziu

Urmarind programa scolara, rezumam materia într-un video interactiv, o sedimentam prin prezentari vizuale si audio apoi o verificam prin teste.

Învață să înveți

De 10 în 10 minute

Elevii de clasa a II-a vor invata tot de pe manualele vechi, iar cei de clasa I de pe fise

Dupa 10 ani in care elevii au invatat de pe manuale vechi, multe dintre ele cu informatii mai putin utile in prezent, ministrul Educatiei a promis manuale noi, digitale, momentan pentru clasa I si a II-a. Din cauza contestatiilor depuse de editori pentru organizarea licitatiei, manualele nu sunt gata la timp, iar dascalii sunt nevoiti sa se descurce asa cum pot.
 
 
Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a subliniat ca in cazul in care nu se rezolva problema cu manualele scolare, acestea vor fi realizate in continuare de editorul unic al Ministerului Educatiei.
 
''Daca nu se ajunge la o formula de echilibru si daca in urmatorii cinci ani in care trebuie sa schimbam toate manualele din clasa I pana in clasa a XII-a vom avea acest scandal anual, atunci mai bine decid sa inchidem subiectul liberalizarii pietelor de manuale si sa revenim la editorul unic al Ministerului Educatiei, care sa faca toate manualele. Eu nu sunt pentru asa ceva, pentru ca piata are si ea rolul ei si anume de diversitatea de idei, de oferte'', a precizat Pricopie.
 
Ministrul Educatiei a adaugat ca in aceasta toamna, ''ca sa nu dam niste termene foarte inaintate'', manualele digitale vor intra in scoli.
 
''Am vazut tot felul de declaratii, unele transmise, asa, ca un mesaj de panica: nu avem manuale la clasele I si a II-a. La clasa a II-a sunt manuale, cele care au fost si acum un an si acum doi ani si, din pacate, si acum 10 ani. Manualele de clasele I-XII care au functionat pana in acest moment au fost aprobate in 1998 si 2004. Maine incepem din nou anul scolar cu manuale foarte vechi. Cum facem sa avem manuale noi? Procesul presupune, mai intai, schimbarea planurilor cadru, aprobarea programelor analitice. Pentru ciclul primar s-a facut deja acest lucru, programele cadru pentru clasele I-IV, programele scolare pentru clasele I si II. Manualele noi, digitale, aduceti-va aminte, am declansat acest proces in februarie anul trecut si am vrut ca in toamna anului trecut sa avem manuale noi'', a explicat ministrul Pricopie.
 
Acesta a explicat de ce s-a intarziat introducerea manualelor digitale.
 
''Editorii, unii dintre ei, au iesit si au spus ca e coruptie, ca e netransparenta, cum sa se faca manuale intr-un interval scurt?! (...) Tinand cont ca manualele noi au si componenta digitala, noi le spunem digitale, dar trebuie sa se inteleaga ca manualul pe hartie va exista. Va exista, dar vom avea si un CD, dar si pe internet componenta digitala. Tinand cont ca e un proces nou am decis anul trecut sa aman procesul cu an'', a declarat Remus Pricopie.
 
Ministrul Educatiei a adaugat ca pentru clasa a II-a elevii pot invata tot de pe manualele vechi, pana sunt gata cele noi.
 
''O parte dintre editori a incercat sa amane procesul licitatiei dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca au vrut ca si anul acesta si pentru clasele I si II sa cumparam aceleasi manuale vechi pe care le-am cumparat timp de 14 ani. Veste proasta pentru dumnealor! Manualele de clasa a II-a nu le cumparam, pentru ca ele sunt deja in scoli si le vom folosi pe acelea si nu am aprobat nici suplimentarea. In fiecare an se facea o improspatare de 10%. Vom folosi aceste manuale pana cand apar manualele noi. In ce priveste clasa I nu se mai poate lucra pe manualul vechi pentru ca programa este schimbata de doi ani. Anul trecut s-a lucrat pe el, dar de fapt programa este cea care ar trebui sa ghideze un cadru didactic la clasa'', a afirmat ministrul Remus Pricopie.
 
Cadrele didactice care au luat in acest an clasa I vor preda dupa fise, pana sunt gata manualele scolare.
 
''Ce se va intampla cu elevii de clasa I? Clasa a II-a o scoatem din calcul pentru ca, repet, manualele exista in scoli. Toate cadrele didactice din toata tara pentru ciclul primar au fost pregatite pe noua programa scolara. Pentru clasa pregatitoare s-a lucrat fara manuale, pe baza de fise. Prin urmare pentru clasa I, in urmatoarele saptamani, se va lucra in acelasi sistem ca la clasa pregatitoare. Adica, fiecare cadru didactic isi pregateste, conform programei scolare, fisele corespunzatoare pentru a putea parcurge programa'', a spus ministrul Educatiei.
 
 
Sursa: www.portalinvatamant.ro